Nu cred in relatii pictate din pensula, regizate in scenarii idilice si canonizate asiduu de catre teoreticieni. Nu exista relatii perfecte. Tot asa cum nu exista nici parteneri perfecti.
Insa putem convietui fara sa ne pierdem identitatea? Putem trai impreuna si totusi sa avem valori proprii?
De ce trebuie ca viziunea unuia despre relatie si viata sa fie impusa ca si valoare de referinta si pentru celalalt? De ce nu poti accepta si ideile celuilalt?
Toti vrem sa iubim si sa fim iubiti. Vrem sa daruim si sa nu luam nimic. Vrem sa primim si sa nu cerem. Dar de ce accepti sa primesti, cand daruirea aia e una fortata si dupa „predici” si cuvantari de „spalare a creierului”? Cum poti sa te relaxezi si sa savurezi atentia celuilalt, cand stii ca aceasta este acordata silit si fara inima?
Cred ca ar trebui sa stii ce e iubirea in esenta ei, ca valori componente si adancime sufleteasca si abia apoi sa o materializezi si in aspectele ei fizice.
Articol din categoria: De suflet
0 comentarii