Calea norilor

Alergam, charts, efort - spitalCred ca toti suntem constienti ca NU TRAIM VESNIC. Nici nu cred ca ar fi ok pentru noi sa traim atata. Ma gandesc la serialul „Highlander” si la durerea lui MacLeod vazand ca, rand pe rand, persoanele dragi de langa el imbatranesc si mor, el ramanand pururi tanar si nemuritor. Ce rost?!?

M-am uitat in ultimele doua saptamani pe retelele sociale si pe blogurile pe care le urmaresc si am vazut ca fiecare isi propunea una-alta, cu privire la anul 2011, noi inceputuri, noi planuri, noi decizii. Ba sa slabeasca (sau chiar sa se ingrase), sa faca scoala mai multa, sa sara cu parasuta si altele.

La fiecare sfarsit de an facem asta: stam si facem bilanturi si apoi ne propunem ceva pentru anul urmator. Din ce vad la mine, din ce discut cu prietenii si colegii, din ce citesc la altii pe situri/bloguri/Twitter/Facebook etc … maxim 50% din „planuri” sunt indeplinite.

Urmeaza auto-critica, mea-culpa, ca sa vezi, ca asa si pe dincolo, ca motive, ca treburi …

Nimeni insa nu isi pune in gand ca poate anul care vine va aduce moartea. Desi „planul” nu o include, ea insa e pregatita sa vina, cand iti suna ceasul.

Suntem implicati in tot felul de campanii, task-uri si ocupatii. Primim zilnic pe email, Zgomote pe tweetsTwitter si facebook kile de linkuri si informatii interesante pe care nu apucam sa le digeram pentru ca nu avem timp. Alergam dintr-o parte in alta si ne epuizam.

Inca un proiect interesant? WOW, da, sigur, I’m in! Ah, nu te descurci singur sa termini asta? Hai ca te ajut? Ce? Daca am timp? Rezolvam cumva…

Social Media asta e fascinanta, pulseaza, e vie, o admiri, te atrage, te implici, pui suflet, pui munca, dai timpul tau, bagi bani, bagi atentie…

Azi asa, maine asa, timpul petrecut la „munca” devine neseparabil de viata „reala”.

Cati dintre voi care faceti asta zilnic nu va luati cu voi smartphoanele si la baie sau nu-l deschideti sa dati un „refresh” la orice stop, daca prinzi rosu?

Sau cati nu cautati imediat in [itunes link=”http://itunes.apple.com/us/app/trip-journal/id341585937?mt=8&uo=4″ title=”AppStore” text=”AppStore”] sau pe AndroidMarket sau ce stiu eu pe ce alt astore, un nume de app proaspat vazut in vreun tweet sau pe ceva site?

Timpul trece, ne mai uitam poate, din cand in cand, pe acele liste de la inceputul anului, cu ce ne-am propus, ajungand, invariabil, la alt final de an cu 50% din planuri nefinalizate.

Uitam insa ceva: in tot acest timp, de-alungul anilor, singura resursa epuizabila si neregenerabila, creierul, se „duce” usor-usor. Incepi sa uiti chestii mici. La inceput numerele de telefon. Asa-i ca e mult mai usor sa ai telefonul la tine. Nici macar sotia nu o poti suna tastand cifrele din numarul ei de telefon, din memorie. Apoi intalniri si sedinte („Era de la 11? Parca era de la 12…„)

Urmeaza un atac cerebral? Urmeaza un infarct? Urmeaza … o moarte subita in fata calculatorului?

Daca ceea ce sunt sigur ca NU ai pus pe lista ta de TO DO pe 2011( sa MORI)… se intampla anul acesta… esti gata?

Asa-i ca e mai usor sa dam linkuri la PDF-uri „tari” pe twitter sau sa dam Like la o pagina „cool” pe Facebook … insa pentru TINE si pentru sufletul TAU ce si cat faci?

Cat investesti in memoria care va ramane dupa ce nu mai esti?

Sunt jos, dar ma stradui sa ma ridicCei care te-au cunoscut vor scrie un articol pe blogurile lor; vor face un FanPage „in Memoriam” si poate vor pune un slideshow cu fundal muzical pe Youtube? Sau te vor aminti pe la ceva canal TV sau radio online? (Daca esti mai de „top” poate prinzi chiar vreo 20 de secunde la ceva Jurnal TV la vreun post national).

ATAT?

Apoi va disparea orice referire la tine. Nu o sa mai primesti Linkback, nu vei mai fi RT-ed, nu se vor mai bate toti sa-si puna banner la tine #peblog, o sa-ti expire abonamentul prepaid la hosting si site-ul tau va ajunge sa mai existe doar in camara de borcane a internetului, la categoria „expirate, dar uite cum arata odinioara„.

Uita-te dincolo de ce vezi, priveste dincolo de ce e vizibil, citeste dincolo de litere si verbalizeaza dincolo de 2-3 silabe. Traieste fiecare secunda din plin, considera fiecare minut ca ultimul. Toate stelele intalnite in calea ta, iti pot trimite iubire.

Ok, hai ca te las sa mai bagi un blogpost si sa faci un tweet si cu articolul asta.

Back to normality 🙁

6 comentarii

  1. Frumos scris, dar fara planuri de viitor, viata e mai anosta si mai plictisitoare decat moartea. Micile bucurii care construiesc ceea ce vom face maine includ si un RT, un like si un articol fain pe blog. Dependenta strica, ruineaza private life-ul, bineinteles. Insa toate lucrurile astea sunt parte integranta din noi. O carte citita devine parte din structura noastra, o haina cumparata ne imbraca, o hrana spirituala ne alina foamea din suflet. Suntem propriii nostri programatori, ceilalti fac parte din noi doar in masura in care ii iubim.
    Gandul la moarte e una din marile virtuti, insa, de multe ori, aduce prea mult funebru in viata. De aceea trebuie sa traim cu planuri si mici bucurii, ca sa nu asteptam moartea, ci s-o luam ca pe-o implinire, oricand ar surveni ea.

  2. Moartea ca implinire e un concept foarte interesant

  3. @Paula: sper ca ai mai pus si tu frana asa-i? 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.