Avem o prietena medic, care locuieste la Londra de cativa ani. Iata ce simtea de 1 decembrie 2012, cand toti ne felicitam cu „La Multi Ani Romania!”
Ma gandesc la Romania la fel de serios ca la viata mea si a celor dragi mie. Pentru ca mi-i draga, pentru ca fara ea si fara Dumnezeu n-as sti cine sunt. La fiecare 1 Decembrie ne declaram mandri de a fi romani. Si eu sunt mandra, dar sunt si ingrijorata.
De mai bine de 20 de ani ne-am luat soarta in maini si inca suntem deplorabili. Nu suntem in mocirla, ceea ce este un mare lucru, dar inca suntem in genunchi. Si asta in ciuda faptului ca marea majoritate a romanilor muncesc foarte mult. Ma gandesc de multe ori ce-am putea face? Traiul decent parea facil, pana cand ne-am trezit pe neasteptate intr-o criza fara capat si sclavi imprumuturilor bancare. Inca o palma entuziasmului postrevolutionar.
Oare de ce vesticii sunt mai modesti decat noi si chibzuiti pana la zgarcenie? De cate ori ne lungim mai mult decat plapuma ne ingheata picioarele. De cate ori nu incercam, ne-ncearca frustrarea. Deci din punct de vedere material, pentru cei mai multi dintre noi, lucrurile nu vor merge cu o viteza uimitoare, orice am face. Si atunci de ce sa nu dam mai multa atentie altor lucruri? Ii foarte greu sa nu-ti iesi din pepeni de cateva ori pe zi ( de obicei, de cum te-ai urcat in masina). Dar de ce sa nu ne facem un tel de a vorbi frumos cat mai des si, la fel de important, de a cere ferm, dar politicos sa ni se vorbeasca frumos? Eu insumi trebuie sa uit o lista rusinos de lunga de injuraturi, pe care cu usurinta mi-o imbogateam acasa. A fost unul din lucrurile care m-au convins ca trebuie sa plec pentru o vreme. Copiii pot crede ca e foarte important sa aiba iPhone, dar parintii ar trebui sa se asigure ca inainte de toate, copiii au bun simt si totodata curajul de a se exprima. Ceea ce e o intreaga cariera de parinte, cred! Si viitorul Romaniei tine de asta. Sa fim mai respectuosi si mai pretentiosi in viata de zi cu zi.
Zeci de ani, am fost invatati sa multumim frumos partidului pentru o paine neagra. Ne-a luat timp sa realizam ca banii statului sunt si banii nostri. In mod cert statul are nevoie de bani pentru mult mai multe obiective decat bunastarea imediata a cetatenilor lui. Dar in mod cert, banii statului se scurg inca in prea multe buzunare si intr-un mod tot mai mascat. Inca sunt prea multe cumetrii administrative. Suntem in situatia jalnica de a nu sti pe cine sa alegem. Partea buna e ca suntem mai greu de pacalit. Si ce daca tot trebuie sa votam pe cineva, nu? Cred ca niciodata nu ne-om fi gandit mai serios ca, vorba unei prietene, sa-l votam pe Bula. Poate clasa politica ar trebui sa faca acum un cadou Romaniei si sa-i ofere un guvern de tehnocrati (un alt fel de-a spune o demisie), cel mai bun lucru in vremuri grele.
Ce poate face un simplu cetatean? Sa ia pozitie si sa se uneasca pentru interesele tarii. In ciuda controverselor, cred ca iesirile in strada de asta-iarna sunt un progres pentru spiritul civic romanesc.
La serviciu majoritatea suntem prost platit si supraaglomerati. Dar cat timp pierdem in discutii despre colegi si nu cu colegii respectivi? Cum ne fofilam sa ne spunem pasurile cui trebuie? S-a intamplat ca o persoana curajoasa sa ridice glasul pentru toti si sa se pomeneasca complet nesustinuta de colegi, dar sa aiba castig de cauza de una singura. Inca ne opunem strasnic lucrurilor noi si asta e un motiv sa batem pasul pe loc. E plina Romania de Gica Contra (sa-i dam si un nume de familie, e foarte numeroasa).
La o intalnire mai cosmopolita, a venit intrebarea ce exporta Romania? Raspunsul a fost simplu: medici, ingineri…de fapt Romania exporteaza romani. E trist acum , dar ei insisi, ideile si banii lor se vor intoarce …daca nu le va fi lehamite de prea mult nu si nu stiu in fata oricarei initiative.
„Nu” si „nu stiu” sunt o alta mare pacoste a Romaniei. Sansa Romaniei la un viitor mai bun e invers proportionala cu cat de des vom folosi cuvintele astea din pura comoditate a noastra – a alora simpli sau din interese meschine a alora care tin fraiele.
Domeniul medical a devenit tot mai frustrant. Odata medic specialist muncesti ca un bou daca ai unde, dar nu mai ai timp sa te tii la curent (unii ne-ar oferi 220V, dar nu mor caii cand vor cainii). Si mai grav: in Romania se da vina pe oameni, nu pe sistem. Ce putem face noi? Sa fim cinstiti. Asta n-o sa ne scuteasca de jigniri, dar putem fi si fermi. Mai putem face protocoale pragmatice, nu stufoase. Trebuie sa luptam pentru timpul de concediu de studiu si pentru ca educatia medicala continua sa cuprinda si simulari ale situatiilor rare, dar extrem de periculoase. Eu vreau sa fiu trasa de urechi daca m-am abatut de la ghidurile de buna practica, dar sa am sansa sa le cunosc, nu pentru ca s-a intamplat sa fiu langa borcanul de oxygen care a explodat sau pentru ca am fost prea singura intr-o situatie prea dificila.
Gandurile mele despre Romania, de ziua ei si a noastra. La multi ani Romania! nu mai esti asa dodoloata, dar nu inseamna ca nu poti fi robusta, o sa ne gandim cu totii la particica noastra de efort.
foto via
Articol din categoria: De suflet
0 comentarii