Astazi am fost spectator la un eveniment epocal. Am asistat neajutorat la o transformare colosala si nu am putut sa fac nimic sa o opresc sau sa intervin cu ceva. A fost o stare de o intensitate greu descriptibila, dezarmanta si totusi inaltatoare. Hannah a „absolvit” gradinita.
Asta e momentul in care toţi taţii de fete incep sa ma inteleaga si sa simta cu mine asa-i? Stateam si ma uitam cu Oana la serbarea grupei mari de gradinita si i-am chiar soptit la un moment dat „E deja domnisoara in devenire, nu mai e bebelusul nostru” …
Uitandu-ma la spectacolul pregatit de educatoare si copii, cu tente de modernism, satre, tiganiada si ritmuri arabesti, imi aminteam cand eu eram de varsta lor si a trebuit sa spun o poezie la terminarea gradinitei, ceva cu partidul si iubirea fata de „mama” noastra preaiubita. Parca in ziua de azi copiii nu mai stiu de emotii, de public si de starea aia de „a-ti inghiti cuvintele” de emotie. Toti au vorbit fara sa fie timorati de prezenta noastra sau de flash-urile hollywoodiene provenite de la fiecare parinte care isi tragea in portret odorul. Singurele probleme erau cele de memorie (nu de aia de RAMi) cand isi mai uitau cuvintele si erau indrumati de educatoare, care jucau rol de sufleur-i. Toata povestea se intampla, bineinteles, la Roata in Faget, asta ca sa fie parca si mai bine in acord cu momentul ancestral descris aici.
La final, copiii au inaltat spre cer baloane cu heliu, care ar fi trebuit, din ce am auzit de la educatoare, sa fie vehicule ale dorintelor lor. Ce bine ca Hannah stie ca dorintele ei pot ajunge la Dumnezeu cu 2 genunchi jos pe podea si gandul indreptat spre El.
Cei care ma urmariti si pe Facebook sau Twitter stiti ca foarte des pun citate din ce spun sau fac pruncii mei, nu (neaparat) pentru ca i-as crede (mult) mai isteti decat altii, insa pentru ca ma fascineaza modul lor pragmatic si lipsit de complicare inutila in care gandesc lucrurile.
In viata toate ajung sa se intoarca, roata vietii are grija (daca pot spune asa) ca ceea ce faci sa ti se intoarca inapoi. Faci bine, bine vei primi. Faci rau, rau vei primi. Asta daca nu cumva te cheama Becali 🙂 Nu poti sa stii ce se va intampla in viitor, ce fel de joburi vor avea copiii nostri, cu cine se vor casatori, daca vor avea boli sau greutati, insa vreau sa-mi fac partea in a le spune ca roata vietii se invarteste si ca daca vor face bine, bine li se va face.
Nu spun ca sunt orb, nu spun ca nu vad nedreptatea din jurul meu, nu spun ca totul e roz sau colorat in culorile curcubeului, insa vreau sa ma asigur ca le dam, ca parinti, toate acuarelele posibile sa-si coloreze ei viata inteligent.
Tu ce le spui copiilor tai? Le-ai zis vreodata ca in viata primim dupa cum dam? Conteaza sa ii invatam sa faca binele sau sa le „cultivam” pornirile „naturale”?
Articol din categoria: De suflet
0 comentarii