Doamne ajuta!

Prima data a intrat baiatul in KFC, grabit, cu ochii iscoditori, cautand tabelele cu produsele si preturile afisate, tatal pasea in urma lui, preocupat sa inchida usa, sa salute agentul de paza, sa fereasca 2 studente care se grabeau spre usa…

In timp ce baiatul deja s-a asezat la una din cozile existente, numarandu-si in pumn banii ce pareau „la fix”, tatal a ajuns in spatele lui si il intreba:

– No bun, deci de care vrei?
– Uite, e oferta aia cum ti-am zis, luam amandoi si iesim mai ieftin.
– Bine, eu ma duc sa iau masa si astept, zise tatal si s-a asezat la 3 mese distanta de mine.

Isi da jos din cap basca si curăță cu palma goală niște fărâmituri (imaginare?) de pe masă, în așteptarea copilului.

Imi surprinde privirea scurt si, zambind familiar, ca si cum eram de ani de zile vecini de scara sau de gospodarie, ma salută neinteligibil. Zâmbesc înapoi si dau din cap a binețe.

Cu cele 2 meniuri idendice cumparate, feciorul revine la masa, imparte egal continutul tavii cu tatal lui si apoi tatal spune ceva ce as vrea sa pot spune si eu de fiecare data cand ma voi pune la masa cu copiii mei:

– Doamna ajuta!

Isi fac amandoi semnul crucii si incep sa manance. E momentul in care am facut fotografia.