Aşa cum v-am tot „spamat” în ultimele două săptămâni (scuze Zicu!), mă bucur să vă spun că ieri am participat şi eu la #ClujBlogMeet, la Orange Shop Cluj. M-am bucurat să pot fi împreună cu cei care scriu zilnic sau mai rar pe blog [:)], dar cu care trăim împreună în Cluj. De tot sau temporar, suntem locuitori ai acestei urbe şi scriem despre lucrurile bune sau mai puţin bune care se întâmplă aici. Şi slavă Domnului, se întâmplă multe în Cluj.
Subiectul principal al serii a fost organizarea într-o primă asociaţie a bloggerilor din ţară: Asociaţia Bloggerilor Clujeni, care se va finaliza în zilele următoare. S-a discutat pro şi contra, s-au emis păreri despre calitatea membrală, consistenţa cu care se scrie pe bloguri, am trecut în revista posibilele direcţii în care să acţionăm că şi asociaţie şi ca membri individuali.
Orange ne-a fost o gazdă foarte primitoare şi, fiind prima mea vizită în noul Orange Shop, mi-a plăcut foarte mult atmosfera de aici. Am aflat că e prima dată, o premieră mondială deci, când Orange încearcă acest concept şi „mi-s” tare mândru că au ales Cluj pentru asta.
O treabă foarte făină şi benefică pentru întreaga comunitate de online din Cluj, nu doar bloggeri, este faptul că am reuşit să cădem de acord să ne vedem cel puţin lunar, la câte un #ClujBlogMeet, următoarea astfel întâlnire fiind programată pentru 29 iulie 2015.
Dacă vrei să participi şi tu, te rog să completezi formularul de aici să ne asigurăm că eşti pe listă şi vei primi detaliile concrete când vom şti unde va fi.
Ca să putem ţine legătură mai uşor am creat şi un grup pe Facebook unde, împreună cu cei care îşi doresc să fie parte din această comunitate, ne putem întâlni şi online să discutăm chestiuni specifice „meseriei”.
Găsiţi mai multe fotografii la Gabi şi puteţi urmări #ClujBlogMeet pentru a gasi tot ce s-a publicat şi se va mai publica pe acest subiect.
În rest rămâne cum am stabilit: să scriem pe bloguri măcar zilnic, dacă nu mai des 🙂
Articol din categoria: Social Media
5 comentarii