Multumesc stimata doamna Minodora Secosan!

Multumesc stimata doamna Minodora Secosan!

Minodora Secosan

Ori de câte ori sunt în mașină ascult emisiunea România în Direct, cu Moise Guran, la Europa FM. Și cum se tot nimerește că pe la 13:00-14:00 să fiu pe drumuri, nu prea pierd emisiunile. De multe ori sun și încerc să intru live în emisie, când sunt subiecte la care simt că am ce să spun sau care îmi plac în mod deosebit.

Așa se face că pe 10 iunie 2015 am auzit subiectul emisiunii, „Profesori care v-au marcat viața„, și am știut că trebuie să sun și să intru neapărat în emisie.

Asta pentru că doream să spun câteva cuvinte despre fosta mea dirigintă, de la Liceul Atanasie Marienescu din Lipova, județul Arad, doamna Minodora Secoșan, de la care am avut multe de învățat.

Mai jos aveți înregistrarea emisiunii, eu fiind primul apelant care a intrat în direct. Ascultați, însă, toată înregistrarea, să îi auziți pe toți cei care au sunat și au împărtășit despre profesorii sau diriginții care i-au influențat și le-au cârmauit, într-un fel sau altul, destinele:

După emisiune, am publicat o notă de mulțumire pe Facebook și am știut că și ceilalți colegi ai mei de liceu care vor vedea mesajul o să se alăture mie.

Nu mică mi-a fost surpriza să văd că fiul doamnei diriginte și-a făcut cont de Facebook doar ca să ne poata transmite din partea doamnei Secoșan că a auzit despre acest moment și ne mulțumește.

Desigur că am fost curios să aflu ce anume a „auzit” și de la cine? Iar ieri, după ce am primit numărul de telefon al dânsei, am sunat-o. Ce mi-a povestit a fost atât de incredibil pe cum numai în filme se întâmplă. O să va redau mai jos pe scurt.

Fiind la o serbarea unei generații mai în vârstă decât a mea, împreună cu doamna dirignta, unii dintre cei prezenți acolo i-au spus că „am auzit lucruri frumoase despre dumneavoastră la Europa FM, la Moise Guran.” Bineînțeles că, mirată fiind, doamna dirigintă a cerut detalii, povestindu-i-se apoi despre intervenția mea la radio.

Mă bucur să pot să împart cu voi emoția pe care am trăit-o sunând-o și vorbind la telefon și o să onorez invitația de a-i face o vizită în ultima săptămâna din iulie.

Și, de ce nu, dacă sunteți dintre colegi prin Lipova atunci, lăsați-mi un mesaj să vedem, poate putem să ne adunăm mai mulți să ne revedem. La urmă urmei au trecut deja 7 ani de la întâlnirea de 10 ani, ar fi cazul să ne revedem 🙂

Articol din categoria: De suflet, Generale

f64.ro
aaa

0 comentarii

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

f64.ro