- Tata, mă poți ajuta la un exercițiu la engleză? Trebuie să predau mâine tema.
- Sigur, zi repede!
- Cum traduc ”sweet cases”?
- Cred că ”cutii” sau ”cutiuțe dulci”, dar nu face sens. Mai citește-mi o dată cu tot contextul.
- ”They were getting their suitcases from the luggage area.”
- Aaah, e de fapt ”suitcases”, nu ”sweet cases”.
Hannah era la biroul ei, cât conversația de mai sus se desfășura, eu fiind la al meu. Fiecare îngropat în treburile personale. Fiecare cu câte o ”temă” de rezolvat pentru luni dimineața.
Acum, după ce i-am pus la culcare și am revenit la mine la birou, am decis să aștern experiența asta pe blog.
Ca părinți, de multe ori, ne dorim să credem că facem bine ce facem. Că știm să fim alături de copilul nostru atunci când are nevoie de ajutor și sprijin. Că știm să-i ghicim momentele de fragilitate, de nesiguranță și de nevoie de sfaturi.
Și totuși, de câte ori, oare, nu ești ca mine aseară, când o ascultam, dar de fapt nu o ascultam pe fetița mea, cerându-mi ajutorul?
Lor le e greu, uneori, să ne explice de ce au nevoie de noi, dar dacă tu, ca adult, simți că pruncul tău se deschide și încearcă să strige după ajutor, indiferent în ce chestiune, fă doi pași spre a-l înțelege.
Nu aștepta să îți explice un copil ce simte, că nu va știi.
Și aici vă las cu #ÎntrebareaLuiVal de astăzi:
Ești un părinte bun pentru copiii tăi?
Articol din categoria: Parenting
0 comentarii