Poți hrăni 250 de oameni cu un sendviș?

Poți hrăni 250 de oameni cu un sendviș?

Ei bine, doar cu unul, nu! Însă cu 10, imense, da. Introducing: SubGiants.

Pe data de 3 martie 2018, dimineața în jurul orei 8, eram un tată flămând și cu emoții. Tocmai îl lăsasem pe Luca la olimpiada județeană de engleză și, cum deja eram în centru, am parcat și m-am dus până la Subway. În Piața Unirii.

Uneori, când sunt în zonă, trec să îmi comand mixtura preferată de ingrediente: pâine neagră, bucăți de cașcaval picant, triunghiulețe de brânză topită cu pastă de brânză. Apoi, după ce acestea ies din cuptor, adăugăm ton (din belșug), urmând ca din zona verde, să ornăm sendvișul cu roșii, salată, castraveți murați și ceapă. Multă ceapă. Mai ales cu ce vreme avem acum afară. La final, adaug de fiecare dată sosurile sweet onion și honey mustard, rugându-l pe angajatul Subway ca „bomboana de pe tort” să fie parmezan din abundență. Dacă eu uit, mă întreabă dacă „să ningă, ca data trecută?”.

Cum nu era nimeni așa de dimineață în local, întreb ce muzică au disponibilă, iar când am fost întrebat ce aș dori, imediat m-am năpustit să cer preferatul meu, Michael Bublé. Pe tema asta am și avut, mai târziu, un dialog amuzant cu Subway pe Twitter:

I-am prins în flagrant

Și stând eu la masă, cu Bublé pe fundal, încep să văd că se întâmplă ceva. O grămadă de angajați care roiau în bucătărie, aduceau cutii gigantice cu marca Subway, organizându-le pe una din mese. Cineva comandase un SubGiant, oare?

M-a lămurit David Deaj, managerul locației, că era vorba nu de unul ci zece sendvișuri SubGiant (au cam 2 metri fiecare), ce urmau să fie trimise cu titlu de sponsorizare, celor 250 de artiști la evenimentul „Concert aniversar Continental 20 de ani în România”. Poate cea mai mare sponsorizare de acest gen din România.

Ce au făcut oamenii ăștia? Păi au folosit ingredientele de mai jos…

Pâine: 160 de bucăți
Salată: 7 kg
Roșii: 15 kg
Castraveți: 4 kg
Șuncă de curcan: 4.5 kg
Friptură de vită: 3.6 kg
Salami Peperoni: 3 kg
Salami Genoa: 3 kg
Șuncă de porc: 4.5 kg
Cașcaval: 5.5 kg
Pepper Jack Chesse: 1,5 kg

… ca să facă minunățiile astea de sendvișuri:

Oferta secretă Subway Cluj Napoca Piața Unirii

Eu când am văzut treaba asta, mai ales că i-am „prins” în fapt, i-am încurajat să continue surprizele faine, așa că provocarea a fost simplă:

Hai să povestim clujenilor despre acțiunea asta frumoasă, iar pentru cititorii mei (și prietenii lor) să existe o ofertă secretă, o treabă care să le răsplătească minutele petrecute aici.

Prin urmare, începând de astăzi, 23 martie 2018, ora 22:00 și până pe 23 aprilie 2018, la ora 23:00, vei avea o ofertă secretă. Ca să beneficiezi de ea, te poți înscrie doar aici:

ÎNREGISTRARE OFERTĂ SECRETĂ SUBWAY CLUJ NAPOCA PIAȚA UNIRII

 

Foto & video: David Crișan, Timotei Balota. Niște tineri foarte talentați.

Articol din categoria: Proiecte

f64.ro
aaa

0 comentarii

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

f64.ro