Într-un proiect de construcție, pe perioada lucrului, cea mai importantă parte este schela. Să fie trainică, să fie sigură, să nu se prăbușească…

După ce e gata proiectul, însă, schela se demontează și nimănui nu-i mai pasă de ea. Doar dacă a cauzat vreun accident, se mai obosește cineva să caute să vadă cine a adus-o, a cui a fost și alte detalii din acestea.

Cam așa e și cu voluntarii care neapărat simt că ce fac ei (schela) este mai important decât cel ajutat (proiectul) și încearcă din răsputeri să-și impună stilul și condițiile de implicare, în loc să facă voluntariat dezinteresat.

Așadar:

4 tipuri de voluntari de care să fugi

1. Ajut pentru că îmi place să se știe că eu am făcut

Îl vei recunoaște imediat, după ego-ul emanat din tot ceea ce face. Nu va uita să menționeze peste tot că “eu” am făcut și dres… mascând sau minimalizând eforturile grupului sau echipei.

Sunt oamenii care, în viața de zi cu zi, preiau toate laudele adresate grupului sau echipei din care fac parte și își însușesc succesele; dar niciodată pierderile.

2. Ajut doar dacă se face cum zic eu

Nu cred că e ceva neclar, sigur i-ai întâlnit și tu. Apar pe grupurile de voluntariat și, din start, propun chestii, sunt vocali despre cum trebuie făcute lucrurile. Ce s-a făcut până la sosirea lor este fix pix și ei știu mai bine. În majoritatea cazurilor, pretențiile lor organizatorice nu au niciun suport istoric (activitate similară în trecut) sau dacă au și te interesezi un pic, afli că și dincolo s-a comportat la fel.

Va plecat din grup sau din inițiativa respectivă imediat ce va vedea că lucrurile se întâmplă după altă structură și alte procedee, decât ceea ce sugerează el sau ea.

3. Ajut doar dacă „îmi pică” ceva

Acest voluntar va avea, în orice expresie, propunere sau conversație despre proiect, undeva la final, o mențiune despre ce ar trebui să primească el sau ce i se cuvine în schimbul voluntariatului său.

Că vorbim despre costul combustibilului, sau că vorbim despre faptul că dorește să i se asigure masa de către cineva, sau remunerație în bani (dar cu mențiunea că este „un preț foarte mic față de cât plătesc alții în mod normal”) și așa mai departe.

Acest tip de voluntari intră în cele mai puternice conflicte cu ceilalți din grup în momentul în care este acuzat pe drept că nu se implică decât dacă este un câștig pentru el și deci va considera la rândul lui că orice alt voluntar care face voluntariat fără să aștept nimic în schimb este un fraier.

Cu astfel de voluntari am discutat de sute de ori, în cei 13 ani de proiect ShoeBox. Și ei sunt cei care vin și spun „păi bine, dar ție ce îți pică din toată treaba asta?”; și când le explici că, de fapt, absolut nimic, atunci consideră că tot ceea ce faci tu este fie o minciună fie ești un fraier.

4. Ajut doar pe cine am eu chef să ajut

Cei aflați în această categorie fac, în mintea lor, o categorisire a posibililor beneficiari și nu se implică oriunde este nevoie, ci doar unde consideră ei că este un beneficiar „potrivit”.

De regula, din ce am văzut, acest tip de gândire în voluntariat se mulează pe trăsături de caracter deja existente. Pe fobii și discriminări pe care persoana respectivă deja le are ca părți componente ale caracterului.

Îi vei auzi cu „… păi ce treabă am eu cu ăștia musulmani? Dați-mi și mie niște creștini să cazez.” Sau „cum adică nu mănâncă carne? Păi eu am adus supă de găină!” Și așa mai departe.

Despre „ăia buni” scriem cu altă ocazie 😅. Că merită să știm.

Ce alte tipuri de voluntari „cu hibe” ai mai observat, în activitatea ta de voluntariat?

–

Photo by dylan nolte on Unsplash

Articol din categoria: #OameniDeLângăNoi, De suflet, ShoeBox