Cât să pariem pe LinkedIn în 2020?

În ultimii 2 ani am observat o creștere semnificativă a prezenței românești pe LinkedIn. Bine, cei care sunteți acolo de ani de zile, pentru că faceți recrutare știți deja ce greu era să vină careva acolo „de plăcere”.

Adică, dacă nu își căuta un job nou, romanul evita LinkedIn, ca spațiu de socializare. Asta până recent, când, odată cu schimbările aplicate de Microsoft, după preluarea LinkedIn, lumea a început să intre mult mai des aici.

Și cum trendurile de „afară” ajung și la noi după 2-3 ani, iată că și romanii încep să „stea pe LinkedIn”. Urmăresc cu drag experiențele amuzante pe care le trăiește Cristi China Birta acolo și mă gândeam că vizualizări de mii sau zeci de mii, cum are el deseori, sunt de domeniul excepțiilor.

Asta până mi s-a întâmplat să ajung seara târziu acum câteva zile la un McDrive în Cluj, unde l-am întâlnit pe Mihai, despre care am scris pe … LinkedIn:

La momentul la care scriu asta (20 ianuarie 2020, ora 16:55), mesajul are peste 43.300 de vizualizări, peste 500 de reacții de apreciere și 11 comentarii. Pentru o banalitate. Pentru că am ales să povestesc o experiență de la locul de muncă al lui Mihai, care a început să lucreze de doar câteva zile la McDonald’s.

Știu că sunt români care văd rezultate mult mai bune la mesajele lor publicate pe LinkedIn, și vă rog, cu această ocazie, să-mi lăsați un comentariu cu link spre o postare a voastră de pe LinkedIn care a făcut cifre fabuloase de audiență, pentru voi.

Și rămâne întrebarea: cât să pariem pe LinkedIn în 2020?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.