Emanuel, ghioceii, zâmbetul și primavara

Vi-l mai amintiți pe Emanuel? Pentru că era ultima zi de februarie a lui 2017 și pentru că era vreme frumoasă afară, ieri am ieșit la ”pozat” prin oraș. Eram cu camera în mână și mă pregăteam să intru în Biserica Sfânta Treime, vis-a-vis de Casa TIFF. Când îl văd. Sau el m-a văzut primul, […]

Pentru că, primordial, e despre oameni. Despre conexiunile dintre persoane, despre posibilitatea de a împărtăși o nevoie sau o durere, sau chiar un strigăt de disperare, cu un număr nelimitat de alți indivizi. Pentru că la un moment dat, în mijlocul iureșului de voci care își revendică dreptul la liberă exprimare, poți pune pe pauză […]

Pe la 6 dimineața, când încă aproape toată lumea dormea, am găsit această familie, cu toți copiii pe plajă. Am fost curios să aflu de ce părinții și-au trezit copiii atât de dimineață, deși erau în vacanță, și i-au adus pe toți la plajă. Motivul, aveam să aflu, era faptul că toți sufereau de astm, […]

Unde te uiți, mă copile, după avioane?

Eram pe trecerea de pietoni în Mănăștur, lângă Billa, când aud o mamă strigându-și copilul, cu care trecea de mână: – Unde te uiți, mă copile, după avioane? Aștept să trecem strada, fac fotografia de mai sus, și-apoi îi spun mamei: – Da doamnă, uitați-vă și dumnevoastră, chiar sunt două avioane! Băiețelul s-a uitat la […]

Iubiti florile Manastur Cluj

Există oameni lângă noi care nu se mulțumesc doar să locuiască la bloc sau într-un cartier. Oameni care simt că dacă nu pun mâna să schimbe, să înfrumusețeze, să dea culoare și un farmec anume locului unde trăiesc, parcă nu fac nimic. Așa este doamna pe care o văd în fiecare zi, de câte ori […]