Cum ar fi să salvezi lumea în timp ce dormi?

Somnul e superputerea ta! În timp ce dorm, utilizatorii de telefoane mobile inteligente din România pot contribui la cercetarea pentru combaterea cancerului prin descărcarea aplicației DreamLab. Această aplicație, care ajută la efectuarea unor studii complexe în domeniul oncologic, dispune de o versiune în limba română și poate fi descărcată din App Store sau Google Play […]

Atenție șoferi, a început școala!

Cu ocazia începerii noului an școlar, EDIT (Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului) a organizat un flash mob pe trecerea pentru pietoni din zona Piața Victoriei, București, cu 40 de copii din cadrul Andra Gogan’s Dance Academy.  Scopul acestui flash mob a fost să tragă un semnal de alarmă, ținând cont că statisticile de la […]

LifeBox – un stil de viață sănătos

Am tot dorit, de câteva luni să încep să mănânc mai organizat și să reduc din cantitatea de alimente, în așa fel încât să pot să îmi păstrez corpul la un nivel optim de alimentație. Desigur că cea mai mare problemă pe care, cel puțin personal, o observ la oamenii care au un stil de […]

Nu urâţi pauzele! Avem nevoie de ele. Cu toţii.

Știu că într-o meserie ca cea de IT-st nu prea sunt nici lăudate și nici bine văzute pauzele. Le urăm la nivel mental și dacă o persoană spune „Am nevoie de o pauză!” o punem automat la zidul infamiei. O considerăm slabă. Ni se pare că, dacă „se cere afară”, persoana aceasta nu e demnă […]

« 1 2